Un studiu publicat în jurnalul Industrial & Engineering Chemistry Research arată că în Statele Unite, mare parte din cele 700 de milioane de galoane de biocombustibil sunt produse din ulei de soia.
Cercetătorii au încercat să identifice mai multe surse de materie primă pentru producerea de biocombustibili care să nu implice folosirea produselor ce constituie o sursă de hrană. Printre posibilele materii prime se numără uleiul folosit de restaurantele fast-food, deşeurile umane şi chiar grăsimea de aligator.
De ce au luat în calcul oamenii de ştiinţă grăsimea de aligator ca potenţială sursă de materie primă pentru biocombustibili? În SUA, carnea de aligator este o delicatesă, iar procesarea acesteia produce anual 6.800.000 de kilograme de grăsime, pe care companiile o aruncă la gunoi.
Oamenii de ştiinţă au demonstrat că uleiul extras din grăsimea de aligator poate fi transformat în biocombustibil, acesta fiind similar în compoziţie cu biocombustibilul obţinut din soia.
Rămâne de văzut dacă propunerea acestora va fi luată în calcul de industria producătoare de biocombustibili.
Sursa: Eurekalert